Povestea crizei

A fost o data un pescar, care locuia impreuna cu soata sa la tarmul marii. Bordeiul lor era neingrijit si darapanat, iar omul, slabit de poveri, abia isi mai ducea zilele. Nu mai iesea pe mare la pescuit de teama ca n-ar putea face fata valurilor puternice. Indraznea doar sa urce in barca lui veche, legata de tarm, de unde isi arunca undita. Prindea pestisori, cu care de cele mai multe ori nu reuseau sa-si potoleasca foamea.

Muierea, o femeie infumurata si certareata, era mereu nemultumita. Zi de zi se plangea de viata pe care o duceau si nu contenea sa-si invinovateasca barbatul pentru neajunsurile lor. Intr-o buna zi, pescarul se puse pe pescuit, nadajduind sa prinda mai mult peste. Trecu o buna bucata de vreme de cand pandea chircit cu undita in mana.

Deodata insa – minune: prinse un pestisor mic, din cale afara de frumos si de stralucitor – era poleit cu aur. Gandindu-se la valoarea aurului inima ii tresalta de bucurie. Pestisorul insa ii ceru pescarului sa-l lase in viata si sa-l arunce in apa. Pescarul, fiind un om milostiv, ii cruta viata, hotarand sa-l lase sa se intoarca in imparatia apelor. Pestisorul, drept rasplata, ii promise pescarului ca-i va indeplini trei dorinte. Insa omul, trecut prin atatea necazuri, nu mai credea in minuni.

Intorcandu-se acasa cu traista goala, fu aspru dojenit de femeie. Pentru a o imbuna, ii povesti intamplarea ciudata de care avu parte,  pomenind si de promisiunile pestisorului de aur. Pret de cateva clipe, nevasta-sa se arata neincrezatoare; isi spuse ca are un papa-lapte de om, mult prea milostiv – asta trebuie sa fi fost pricina pentru care crutase viata pestisorului. Dar, oportunista cum era, se hotara sa puna la incercare promisiunea facuta de pestisor. Porunci barbatului sa se intoarca indata pe tarm si sa-i ceara pestisorului sa-i indeplineasca o dorinta.

Pescarul porni inspre mare si, cam sovaielnic, il striga pe pestisor. Acesta nu intarzie sa se arate, iar omul ii destainui ce-i zisese nevasta. Ii ceru o masina de spalat, pentru ca femeia sa nu mai spele rufele ponosite in copaie. Pestisorului nu i se paru greu sa-i indeplineasca dorinta si-i promise pescarului ca sotia lui va fi multumita. Auzind acestea, pescarul porni agale spre casa. Cand ajunse aici, spre mirarea lui, vazu in odaia mica a casutei o masina de spalat cu multe programe, de capacitate mare, cum ii fusese dat sa vada doar in reclame. Nevasta-sa, cu gramada de toale pe langa minune, clatina din cap de uimire . Acum dadu crezare puterii nemaipomenite a pestisorului de aur si nascoci o dorinta demna de lacomia ei.

Isi trimise din nou barbatul la malul marii, pentru a cere pestisorului de aur sa i-o indeplineasca. De asta-data, femeia vroia o casa mare, frumoasa si moderna, in locul celei darapanate. Vorbele-i taioase se auzira pana departe si pescarul nu avu incotro decat sa-l cheme din nou pe facatorul de minuni. Ii aduse la cunostinta cea de-a doua dorinta. Pestisorul il asigura ca nazuinta ii era ca si indeplinita, iar la intoarcere va gasi o vila noua, dotata si accesorizata.

Pescarul merse inspre casa nerabdator.

Sa vezi si sa nu crezi, in locul bordeiului darapanat, se afla o viloaie nou-nouta, cu piscina si iaz decorativ plin cu carasi colorati, iar nevasta statea in prag intolita, insa tot mohorata, scrasnind din dinti…   …ii zise barbatului sa faca cale-intoarsa si sa se-nfatiseze inaintea pestisorului pentru cea de-a treia dorinta: vroia un palat regal.

Pestisorul ii indeplini dorinta desi intristat de lacomia lor.

Cand omul se intoarse acasa, nu-i veni sa-si creada ochilor. In locul vilei era un palat cu gradina japoneza si lac cu crapi koi, palat care se inalta falnic in tinutul acela parasit si saracacios. Nevasta-sa arata ca o diva si se asezase deja pe locul de cinste din sala mare. Cand isi vazu barbatul amarat la intrare, ii adresa vorbe dispretuitoare, izvorate din inima ei haina. Il goni de pe domeniu, strigandu-i ca este un biet pescar impovarat de ani si ca ar face bine sa-si caute norocul in alta parte, punandu-i in vedere sa nu mai puna piciorul in palatul ei.

Pescarul parasi palatul si pleca pe tarmul marii doar cu un colt de paine in buzunar, neintelegand bine ce se petrecea. Cazut pe ganduri, ajunse la concluzia ca numai pestisorul de aur putea sa-i dea vreun sfat. Il striga inca o data desi cele trei dorinte fusesera deja indeplinite.

Pestisorul se arata si de aceasta data. Omul ii povesti de necazul care dadu-se peste el, de trufia si nimicnicia nevestei sale. Avea o ultima rugaminte, pornita din suflet. Ii ceru pestisorului sa naruie palatul si sa faca sa dispara bogatiile primite, iar pe nevasta-sa sa o gaseasca in vechiul lor bordei, in care sa domneasca pacea si intelegerea.

Lacomia si rautatea muierii il supara din cale-afara pe pestisor, astfel ca se indura de sufletul necajit care venise sa-si jeleasca amaraciunea, hotarandu-se sa-i indeplineasca si aceasta dorinta suplimentara. Il imbuna pe bietul pescar si-l trimise acasa…

…unde nu mai era nici urma de bogatie, de curte imparateasca si de servitori care sa-i faca pe plac stapanei. Disparusera pana si hainele de fite. Cand intra in vechea lor casuta, cu peretii scorojiti, se simti cu sufletul impacat; isi regasi nevasta, nestatornica si nemultumita, insa mai putin artagoasa. Totul era ca la inceput: trai lipsit de stralucire si huzur. 

Pescarul mai iesea din cand in cand la pescuit, dandu-si silinta sa prinda cat mai multi pestisori in carligul unditei. Duceau o viata grea, dar omul era multumit, desi nevasta il mai dojenea uneori.